Cuvântul „stres” face de mult timp parte din vocabularul curent. Situaţii stresante întâlnim cu regularitate, zilnic astfel încât ne-am obişnuit într-o anumită măsură cu ele: de la căldura de afară şi până la faptul că cineva a cumpărat poate ultima pâine înaintea noastră. Dincolo de stresul cotidian, mult mai important şi intens este stresul produs fie direct fie indirect de muncă. Normal, cu atât mai mult cu cât munca ne ocupă o bună parte din zi, iar de activitatea desfăşurată depinde adesea traiul unei întregi familii. Specialiştii au întocmit o listă a celor mai stresante evenimente din viaţa unui om, iar evenimente precum concedierea, căutarea unui nou loc de muncă, schimbarea responsabilităţilor zilnice, restructurarea firmei, disputele cu colegii ori superiorii, orele de după program, pensionarea sunt situate foarte aproape de vârful acestei liste, datorită frecvenţei cu care pot să apară, şi datorită consecinţelor pe care le implică în plan personal.
         Dar ce este stresul ? Stresul este o stare percepută şi trăită ca negativă, stare căreia îi sunt asociate nesiguranţa, iritarea şi  tensiunea. Trebuie subliniat faptul că stresul este o stare proprie unui individ, fiind în bună măsură o problemă de atitudine şi interpretare. Nu evenimentele în sine sunt neapărat stresante, cât modul în care ne raportăm la ele şi semnificaţia supraevaluată negativă pe care le-o acordăm. S-a constatat de asemenea că aproximativ 40% din evenimentele negative pe care le anticipăm(însoţite de stres şi anxietate de aşteptare) nu au loc, 25% din grijile pe care ni le facem sunt în legătură cu evenimente care oricum nu pot fi schimbate, criticile şi reproşurile nefondate din partea celorlalţi aduc 12% din grijile curente, 15% reprezintă stres în legătură cu starea de sănătate şi doar 8-10% reprezintă evenimente care ar merita un stres legitim. Ceea ce înseamnă că aproximativ 90% din stresul zilnic poate fi evitat printr-o abordare realistă şi relaxată.
         Stresul este deci o reacţie la situaţie, reacţie care poate să fie adecvată sau nu. Persoanele mai rigide, preocupate în mod excesiv de siguranţă, prudente sau nesigure vor exagera consecinţele unor evenimente obişnuite şi vor reacţiona ca atare, fapt care va conduce la cosum energetic. O simplă observaţie a unui coleg, poate fi percepută ca agresiune ori critică. În astfel de situaţii, o scurtă pauză, evaluarea obiectivă a situaţiei, rezervarea unui moment de reflecţie şi relaxare sunt suficiente pentru a surprinde existenţa unei tensiunii reziduale dar constante. În iureşul activităţii zilnice, uităm adesea să ne relaxam, să redimensionăm în timp real raportarea la situaţii. Astfel, rămâne o stare de agitaţie de fond care se amplifică cu fiecare nou solicitare. Stresul poate fi comparat din acest punct de vedere cu o avalanşă care creşte rapid de la un moment la altul.
         Pe de altă parte există şi cele 10% situaţii când stresul este legitim, fiind datorat punerii persoanei în situaţii limită. Un program prea încărcat, lipsa unor pauze adecvate şi suficiente, responsabilităţile prea mari ori contactul cu prea mulţi oameni într-o zi se pot dovedi realmente obositoare, epuizante, stresante. În astfel de situaţii, oraganizarea inteligentă a activităţii, planificarea resurselor şi timpului, stabilirea priorităţilor şi stabilirea unei rutine de rezolvare, pot diminua efortul necesitat. Deprinderea unor tehnici de relaxare este de asemenea recomandată, aceste tehnici fiind relativ simple şi uşor de învăţat dar şi eficiente. 
         Stresul aduce manifestări atât în plan fiziologic(prin transpiraţie, tahicardie, încordare musculară, durere de cap) cât şi în plan psihologic prin tensiune, agitaţie, teamă, neîncredere în sine, anxietate, oboseală). Urmarea imediată este diminuarea capacităţii de răspuns adecvat la situaţie, creându-se un cerc vicios al stresului care poate merge până la blocaj ori panică. O viaţă plină de stres este în primul rând o viaţă fără bucurii. Acest fapt poate diminua speranţa de viaţă a unui individ foarte uşor începând cu 5 până la 10 ani(stresul cauzează boli de inimă, îmbătrânire prematură... )
          Exersarea capacităţii de interpretare corectă şi realistă a situaţiilor întâlnite, abordarea acestora într-un mod relaxat este adesea cheia depăşirii stresului nedorit. Luând fiecare activitate în sine şi analizând-o la rece, se poate constata adesea că nu este nimic stresant. Rezervarea unor momente de autoobservaţie în anumite perioade ale zilei ne va duce la concluzia că suntem prea încordaţi în raport cu ceea ce avem de făcut. Atitudinea pozitivă, gândirea pozitivă nu doar că ne scapă de stres dar pot asigura rezolvarea eficientă a tuturor resposabilităţilor zilnice şi dezvoltarea personală. Aşteptându-se la ceea ce este mai rău, făcându-şi tot felul de griji şi scenarii anticipatorii, fără intenţie, oamenii se plasează din punct de vedere psihic în fapt chiar în mijlocul unor evenimente mult mai negre decât în realitate.
         Trebuie deci să recunoaştem existenţa stresului şi stărilor de tensiune şi să acordăm importanţă şi timp rezolvării acestei probleme.

Un concept foarte vehiculat în ultima vreme este cel de inteligenţă emoţională, concept de altfel bine definit şi fundamentat în plan ştiinţific, mai ales de la apariţia lucrării lui Goleman, “Emotional Intelligence” în 1995. Practic prin acest concept se recunoaşte implicit dreptul omului la emoţionalitate, şi se aduce în discuţie problematica deciziei fundamentate emoţional.
         Interpercepţia, modul în care doi oameni se percep reciproc este foarte important. Fiecare dintre noi are o imagine de sine stabilizată în timp, bazată pe autoobservaţie şi autocunoaştere. Se spune că nimeni nu ne cunoaşte mai bine ca noi înşine. Pe de altă parte suntem prinşi în interacţiuni complexe cu cei din jur, căutând să transmitem o anumită imagine de sine şi aşteptând în consecinţă o anumită reacţie. Nu întotdeauna reacţia primită este cea aşteptată, şi atunci apar întrebări. Se spune de asemenea că prima impresie contează. Ori evaluarea unei persoane după prima impresie nu este altceva decât o evaluare bazată pe intuiţie şi feeling.  Emoţiile şi sentimentele, subiectivitatea în sine, sunt importante şi evident ele se regăsesc în toate deciziile noastre, oricât de mult am încerca să le fundamentăm raţional ori obiectiv. Subiectivitatea îşi face loc inclusiv în deciziile de natură managerială, când se decide angajarea sau nu a unei persoane prezente la interviu de exemplu, ori când se negociază un salariu ori o promovare.
         Numeroase studii au arătat că succesul social nu este neapărat al celor cu cel mai ridicat QI(Coeficient de Inteligenţă), ori cu care au fost şefi de promoţie şi nici măcar olimpici la diverse materii. Studii statistice extensive au arătat că oamenii de succes, aflaţi în fruntea unor întreprinderi, organizaţii, partide, guverne ori pur şi simplu oameni bogaţi şi îmbogăţiţi prin efort propriu, sunt cei care au avut nu neapărat un QI ridicat(dar desigur nici scăzut), ci cei care au avut un QE ridicat adică inteligenţă emoţională. Ce înseamnă deci inteligenţa emoţională, care este până la urmă secretul succesului, cel puţin din prisma ştinţei? Inteligenţa emoţională ţine de conştiinţa de sine a propriilor emoţii, stăpânirea acestor emoţii(prin conştientizarea modului în care ele apar şi prin controlarea cauzelor generatoare), motivaţia interioară de evoluţie, dublată de iniţiativă, optimism şi dăruire, empatie(capacitatea de a înţelege emoţiile şi sentimentele altora, faptul de a fi un cunoscător) şi nu în ultimul rând de aptitudinile sociale, adică capacitatea de a stabili relaţii pozitive, de a coopera şi colabora cu ceilalţi, de a rezolva conflicte, de a genera atracţie. În momentul în care devenim conştienţi că nu doar raţiunea ne conduce în viaţă, că sentimentele şi compatibilitatea personală îi ghidează pe ceilalţi întocmai cum ne ghidează şi pe noi, apare înţelegerea superioară a poziţiei în grupurile în care suntem parte şi poate fi mai bine gestionată imaginea pe care o proiectăm în afară.
Mergând la un interviu de angajare, ori la o întâlnire de afaceri, foarte mulţi oameni valoroşi din punct de vedere profesional, afirmă o siguranţă de sine benefică de altfel, dar sunt mai puţin capabili să stabilească un contact social plăcut. De multe ori alegem să lucrăm nu cu cei mai competenţi, ci cu cei care ne plac mai mult ori cu care ne înţelegem mai bine. În ciuda competenţelor reale deţinute de cineva, într-o primă întâlnire face-to-face mult mai importante sunt aspecte de personalitate precum energie, tonus, vitalitate, stăpânire de sine, umorul, capacitatea de a destinde atmosfera şi de a stabili o relaţie umană caldă şi pozitivă, plăcută, relaxată şi relaxantă. În felul acesta se câştigă încrederea celuilalt şi se depăşeşte nesiguranţa iniţială ce ţine de necunoaşterea celuilalt. Însăşi dreptul la şansa de a arăta ce poţi se câştigă în baza unor competenţe sociale deci, competenţe reunite sub denumirea generică de inteligenţă emoţională şi socială.
         Inteligenţa aduce precizie şi obiectivitate, dar persoanele caracterizate de aceste atribute sunt văzute şi descrise de ceilalţi ca inexpresive şi reci,  detaşate, neprietenoase. În schimb o persoană cu inteligenţă emoţională crescută este percepută ca fiind simpatică, comunicativă, sociabilă, glumeaţă, naturală şi dezinvoltă, plăcută şi de treabă.
         Cel mai important este că întocmai precum inteligenţa academică, şi inteligenţa emoţională poate fi educată şi dezvoltată. Primul pas este recunoaşterea faptului că suntem oameni conduşi şi de sentimente, că şi ceilalţi ca şi noi au voie să greşească ori să fie subiectivi(dar nu părtinitori). Un alt pas este cel al adaptării comunicării la cei cu care comunicăm.
         Profesionalismul rămâne în continuare important pentru că oricât de mult am place pe cineva, dacă nu se achită de atribuţii, nu vom fi mulţumiţi. Dar trebuie păstrat un echilibru între aceste două mari orientări în viaţă, în lupta până la urmă normală dintre raţiune şi simţire, dintre “vocea raţiunii şi glasul inimii”. 

Viitorul începe azi. Viaţa se schimbă, economia se schimbă, munca îşi schimbă conţinutul şi natura. În momente de nesiguranţă şi incertitudine, “mâine” devine mai important chiar decât “astăzi” iar oamenii au nevoie să cunoască viitorul, au nevoie de certitudini. Întrebări precum “ce se va întâmpla”, “încotro ne îndreptăm”, “ce ne aşteaptă”, “ce vom face”, şi mai ales “ce putem face” devin întrebările prioritare. Cert este că nu putem şi nu trebuie să ne lăsăm surprinşi şi luaţi pe nepregătite de ceea ce urmează să se întâmple, şi deci, în limita resurselor de care dispunem, trebuie să anticipăm, cu rezerva desigur că nimeni nu poate prezice cu certitudine nimic. Totuşi, fie şi cunoaşterea largă a tendinţelor de aşteptat pe piaţa muncii este importantă şi oferă o linie de dezvoltare şi orientare oarecum liniştitoare. 
         O tendinţă majoră pe piaţă, pregnant vizibilă şi în România, este deshiderea pieţei internaţionale, atât în sensul promovării la nivel oficial a muncii în străinătate a românilor, prin agenţiile statului, cât şi invers, în sensul aducerii în România a unor mari firme şi site-uri de producţie, firme care de obicei lucrează în sistem lohn. Forţă de muncă foarte bine calificată este “vândută” altor ţări, chiar cu riscul de a lăsa zone întregi sau domenii de activitate fără specialişti. Pentru a putea însă lucra într-o altă ţară trebuie îndeplinite condiţii precum calificare dovedită, experienţă, cunoaşterea unei limbi străine. Acest lucru nu se pute întâmpla decât după o uniformizare prealabilă a planurilor de învăţămân la nivel global, în ideea formării unitare şi internaţionalizării calificărilor, deoarece trebuie să ai certitudinea că o persoană formată de sistemul de stat dintr-o ţară în dezvoltare, formează într-adevăr specialişti. Exodul masiv de forţă de muncă accentuează adesea problemele pieţei exportatoare deoarece nu are timp să formeze înlocuitori. Pe de altă parte, deschiderea unor firme în sistem lohn reprezintă un real ajutor pentru economia locală, dar el este un fenomen mai mult sau mai puţin temporar, deoarece este strâns legat de preţul mâinii de lucru. Pe măsură ce economia românească se dezvoltă şi pe măsură ce cresc salariile minime garantate, desigur firmele străine se vor muta către ţări cu o forţă de muncă mai ieftină, lăsând peste noapte mii de şomeri. De aceea pe termen lung, într-un fel sau altul, angajaţii din astfel de unităţi trebuie protejaţi şi asiguraţi prin calificări alternative.
         O altă tendinţă importantă este informatizarea economiei şi nevoia de specializare polivalentă. Apare conceptul de învăţare continuă şi instituţii de formare a adulţilor. Nimeni nu va mai putea face nimic în 5-10 ani fără un calculator, fără cunoştinţe de utilizare a lui. Nimeni nu va mai putea absolvi un curs sau obţine o calificare pentru a practica o meserie pe întreaga durată a vieţii. Din acest motiv este necesar un comportament proactiv de investigare continuă a duratei de viaţă a unor ocupaţii astfel încât, pe măsură ce unele meserii supuse dezvoltării tehnologice vor dispărea, cei care le practică să fie deja pregătiţi pentru altceva.
         Apar noi forme de muncă, care reclamă flexibilitate şi creativitate, o nouă gândire, independenţă şi iniţiativă. Munca temporară, munca la distanţă (telemunca), munca la domiciliu, munca pe proiect, vor deveni în timp formele predominante de muncă în detrimentul celei pe durată nedeterminată. Asta înseamnă o serie întreagă de alte “calificări”, pe lângă cele profesionale, şi anume din domeniul socio-uman şi psihologic: abilităţi de comunicare şi negociere, abilităţi de prezentare şi vânzare, dinamism, imaginaţie, capacitatea de a identifica şi folosi oportunităţi punctuale, alte competenţe sociale. Toate aceste nu se formează peste noapte, de aceea dezvoltarea lor trebuie să înceapă încă din prezent.
         În paralel cu tendinţa de globalizare/internaţionalizare de care am amintit, apare la anumite nivele şi tendinţa de atomizare a pieţei muncii prin externalizarea serviciilor. Adică, în măsura în care este posibil, anumite activităţi sunt subcontractate, astfel încât o firmă se poate ocupa doar de domeniul său de activitate. Cel mai adesea se externalizează deaprtamente precum contabilitatea, asigurarea calităţii, securitatea şi paza. Decât să fie menţinut un departament propriu de contabilitate, mai bine se plăteşte o firmă profesionistă în acest sens. Mai mult decât atât, segmente întregi din producţie se externalizează, marii producători de maşini de exemplu, de telefoane...etc. susţinând sute de alte firme mai mici care livrează strict o anume subcomponentă. Este deci momentul, pe o piaţă în dezvoltare, să fie identificate acele componente care pot fi externalizate, iar iniţiativa privată să le preia, propunând alternative avantajoase producătorilor români. Oricum se ştie că sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii devine tot mai important şi activ.
         În imediată consecinţă, o altă tendinţă este intensificarea concurenţei. Nimeni nu va mai accepta servicii sau produse de proastă calitate pe o piaţă cu multe alternative. De aceea încă din prezent, problema implementării unor certificări de calitate şi preconizării unor linii de dezvoltare care să devanseze concurenţa, trebuie să devină prioritatea numărul unu pentru antreprenori. Tendinţa se manifestă nu doar la nivel de întreprinderi, ci şi la nivel de individ. În condiţiile unui şomaj cronic, a nu fi competitiv pe piaţa de muncă înseamnă a nu-ţi mai găsi niciodată un loc de muncă. Un element aparent minor( o anumită descoperire dintr-un laborator de cercetare), poate elimina complet o anumită industrie.
         Pregătirea personală continuă prin cursuri şi traininguri, dezvoltarea de compenteţe, informarea sunt singurele soluţii, deoarece viitorul se defineşte prin adaptabilitate, flexibilitate, informaţie, creativitate, decizie şi responsabilitate, iniţiativă, sisteme deshise, reţele şi interdependenţe.

Conceptul de munca a suferit si continua sa sufere numeroase transformari, in directa relatie cu evolutia sociala, economica si tehnologica din prezent. Cea mai importanta cerinta asta este cea de flexibilitate
Au aparut noi concepte care definesc politicile de personal revolutionare
din prezent, au aparut noi legi care sa legitimeze aceste concepte.
Telemunca, flextime, flexmunca, outsourcind sau chiar freelancer, sunt concepte care nu au existat in ultimii zece ani.
Modelul traditional de munca si companie angajatoare este pe cale sa dispara. In virtutea unor cerinte specifice,foarte multe companii incep sa recurga servicii de munca temporara sau outsourcing, care le ofera
flexibilitate. Munca in sine poate fi privita ca un produs, de care azi este posibil sa ai nevoie, maine nu.
In plus, in relatie cu evolutia societatii informatice, a aparut telemunca, in legatura cu care dispare conceptul de localizare spatiala a "muncitorului". Telemuncitorul poate munci de oriunde, atat timp cat are o conexiune la internet. Telemunca este definita ca fiind utilizarea comunicatiilor in timp real pentru a inlocui complet sau partial necesitatea transportului la locul de munca.
In relatie cu telemunca (de exemplu o companie de e-support) a aparut deja conceptul de e-management. E-managerul va trebui sa rezolve aceleasi probleme ale managerului clasic, dar in plus si pe cele ale lipsei(sau raritatii) contactului direct.
In relatie cu telemunca, apare conceputul de birou virtual, caz in care vorbim de mobilitate totala, telemuncitorul nefiind legat de un spatiu fix.
In relatie cu aceasta mobilitate deosebita asigurata de portabilitatea sistemelor de calcul(laptop) si a celor de comunicare(internet mobil)
conceptele de flextime si flexmunca devin comprehensibile. Se va lucra mai mult pe termen de finalizare si calitate si mai putin pe zi de lucru de 8 ore. In consecinta libertatea si responsabilitatea organizarii propriului timp va creste exponential. Conceptul de cariera  se schimba si el si chiar va dispare pentru anumite tipuri de activitati unde in mod clar, din motive economice, va fi preferata infiintarea unui SRL, prestator de servicii. In consecinta multi ar trebui sa inceapa sa se gandeasca in termeni de "EU SRL" si deci de business si mai putin de angajati.
O buna parte a economiei mondiale poate fi deja numita "economie digitala".Foarte multe dintre activitatile noii economii vor purata un e in fata: e-educatia(e-learning), e-comert(e-commerce), e-guvernare... In mod clar, e-munca nu poate suplini toate activitatile dintre societate. Productia  va ramane in buna masura in coordonatele sale clasice, dar se va moerniza tot mai mult. In relati cu informatizarea in crestere, muncitorii viitorului, chiar la nivel de strungar,
vor fi educati in utilizarea PC-ului, pentru ca deja foarte rar se mai poate vorbi de utilaje simple, mare majoritate fiind controlate de calculator sau avand o componenta de comanda numerica.
Meseriile viitorului vor tine de domenii precum: teleeducatia (deja exista univesitati si academii exclusiv online) comertul electronic (toata lumea stie deja de mall-urile online) telemarketingul, e-bankin-ul. Domeniul jocurilor pe calculator a generat deja o paleta larga de activitati specifice, combinatii intre arta si IT, grafica pe calculator fiind tot mai pretentioasa. O cerinta interesanta catre Adecco a fost cea de game designer, in industria jocurilor video (persoana care creaza intreg story-ul jocului, fiind necesar sa fie calificat in IT, arte vizuale si literatura).
Munca nu va deveni neaparat mai simpla pentru ca va trebui pastrat un echilibru: ce se va putea automatiza, se va automatiza si nu va mai fi facut de oameni. Nivelul de complexitate va creste, dar nu foarte mult.
In orice caz, chiar si meseriile considerate "necalificate" vor necesita un grad superior de calificare.
In schimb paleta de optiuni profesionale va fi mult mai larga. Orice Noi tehnologii (produs al cercetarii avansate, in stiinta sau medicina), implementate in industrie va crea noi profesii.
Sectorul serviciilor personalizate va cunoaste o dezvoltare tot mai ampla, de asemeni.
Foarte mult va conta capacitatea de adaptare rapida. Angajatorii vor astepta de la angajatii lor sa fie cat se poate de flexibili si sa fie dispusi sa invete rapid sa lucreze cu noile echipamente. Deoarece ritmul uzurii morale (nu fizice) este foarte crescut, este posibil ca in timp, o meserie care necesita
abilitati practice(precum indemanare si dexteritate) sa se transforme in meserii care necesita abilitati intelectuale (atentie, concentrare si creativitate), asa
cum s-a intamplat in domeniul tipografic. O alta categorie de job-uri ale viitorului s-a dezvoltat si va continua sa se dezvolte in domeniul multimedia, o combinatie intre televiziune, radio, grafica si text combinate cu tehnologia IT digitala. Astfel de job-uri sunt: scenaristii de jocuri video, web-designerii (creatorii de pagini si site-uri web), specialistii in animatie si texturi (creatori de universuri 3D digitale).
Un domeniu in plina dezvoltare este cel ecologic, deoarece preocupare pentru solutii ecologice a devenit o problema globala. Combaterea poluarii, reciclarea si ingineria mediului vor crea numeroase posturi interesante si noi fise de post. Medicina moderna si studiile de inginerie genetica, biotehnologiile si industria sanatatii sunt in permanent contact cu ultimele descoperiri, deci sunt in egala masura supuse unei trasformari constante. Practic nu va exista domeniu care sa nu fie supus trasformarii. In orice caz, meseriile care reclama munca manuala vor continua acelasi trend descrescator. Munca va deveni tot mai mult mediata de computeri sau echipamente complexe (semi)automatizate.

Sorin Faur

Director HR

Ipsos Interactive Services

www.ipsos-interactive.com