Agentul de asigurări este o persoană nu tocmai iubită iar meseria, deşi continuu prezentă în paginile ziarelor, nu reuşeşte întotdeauna să atragă. Companiile de asigurare fac însă eforturi constante în a-şi menţine o forţă de vânzări cât de cât stabilă, oferind comisioane atrăgătoare, telefoane cu minute incluse, un post stabil şi o anumită perspectivă profesională, mergând de la agent de asigurări trecând prin poziţia de unit manager(director de agenţie ori filială) până la cea de country manager. De ce în ciuda ofertei pe ansamblu atractivă şi a faptului că avem de-a face aproape exclusiv cu companii străine, multinaţionale, oamenii privesc această soluţie de angajare ca fiind una dintre ultimile de acceptat şi mai ales de ce impresia generală în ceea ce priveşte această meserie este atât de proastă?

         Viitorul începe din prezent, în timp, asigurările vor deveni cu certitudine o obişnuinţă, iar meseria va fi privită pozitiv.

V-aţi gândit vreodată să începeţi propria Dvs. afacere? Să transpuneţi în practică o idee personală în care aveţi încredere şi să vă luaţi soarta în propriile mâini înfIinţând o societate comercială care la un momentat chiar să aibă proprii angajaţi? Probabil că da, mai ales în momentele de restrişte cum ar fi dificultăţi în găsirea unui loc de muncă, conflicte cu superiorii ori mediu de lucru neprielnic, ori dezamăgitoare perspective de evoluţie profesională. Ori poate v-aţi gândit la aceasta în momente de entuziasm, în faţa unor oportunităţi economice atrăgătoare. Dar nici unele şi nici altele nu trebuie să se constituie în motivaţii pentru începerea unei afaceri personale, doar analiza matură a disponibilităţilor psihologice şi economice deoarece reacţia la evenimente stresante nu constituie nepărat o motivaţie pozitivă iar entuziasmul este binevenit dar nici pe departe suficient. O astfel de decizie trebuie să crească în timp şi să se sprijine pe un fundament solid ale cărui cărămizi sunt: educaţie antreprenorială cel puţin minimă, o idee de afacere bine argumentată şi apropriată condiţiei Dvs., resurse financiar-economice iniţiale suficiente pentru acoperirea cheltuielilor investiţionale de început şi perioadei de dezvoltare a afacerii. La aceste „cărămizi” se mai adaugă motivaţie personală de reuşită în viaţă, multă energie şi răbdare (=perseverenţă), flexibilitate şi creativitate în rezolvarea unor probleme absolut surprinzătoare, curajul de a risca temperat însă de inteligenţă şi prudenţă ca şi de capacitate şi maturitate decizională. Foarte curând veţi afla că cel puţin până la stabilizarea întreprinderii Dvs. să fii patron este  de multe ori mai dificil decât să fii angajat. Aspecte precum riscul capitalului investit, muncă mult peste program(practic vă poate acapara şi nopţile), îndeplinirea responsabilităţilor legale faţă de stat ori parteneri (contabilitate, impozite şi taxe, rate de credit, salariile angajaţilor... ), mediul economic general încă insuficient rodat, legislaţia fluidă,  sunt doar o parte dintre problemele curente.  Totuşi pentru cine depăşeşte dificultăţile iniţiale(primele 6 luni - 1 an), beneficiile pot fi pe măsură: libertate de mişcare şi iniţiativă, ocazia valorizării ideilor personale, impunerea propriului ritm, câştigarea independenţei financiare. Orice ajutor este bine venit: prieteni ori instituţii. Efortul de informare trebuie să devină o rutină zilnică, sursele de informaţie economică trebuind să fie variate: presă economică, internet şi site-uri de ştiri, programe guvernamentale. Sprijinul instituţionalizat oferit de stat  sau diverse organisme bancare sau economice este important, acesta plecând de la consultanţă privind înfinţarea unei firme, consultanţă în realizarea şi întocmirea planului de afaceri, consultanţă în realizarea planului de marketing şi mergând până la finanţare prin credite cu dobândă avantajoasă. În acest sens Camera de Comerţ locală este un bun punct de pornire.
         Ideea centrală ce stă la baza afacerii trebuie să fie analizată din timp şi chiar testată în discuţiile cu prieteni, şi mai ales prin planul de afacere care cosntituie primul şi principalul instrument al noului întreprinzător. Chiar realizarea unui bun plan de afaceri care să convingă şi pe alţii şi mai ales o bancă ori o instituţie creditoare este un test în sine privind abilităţile antreprenoriale deţinute. Planul de afaceri se prezintă sub forma unei expuneri structurate pe anumite capitole relevante din punct de vedere economic: o scurta descriere a întreprinderii, o scurta descriere a produselor oferite sau a serviciilor prestate, date privind analiza şi potenţialul pieţei, volumul productiei realizate sau a serviciilor prestate, existenţa competenţelor personale necesare şi respectiv necesarul de personal calificat, suma necesara pentru realizarea planului pe fiecare etapă în parte, rezultatele economico-financiare asteptate in cazul realizarii proiectului, un calendar al tuturor activităţilor de efectuat. Evident acestea sunt doar rubricile majore, fiecare suportând o anumită detaliere. Din start se observă că o altă condiţie importantă este disciplina autoimpusă atât în conceperea afacerii cât şi în implementarea etapă cu etapă a acesteia deoarece de corecta estimare aproprică a tuturor cheltuielilor va depinde şi returnarea creditelor sau asigurarea lichidităţilor zilnice. Graba sau informarea superficială privind legislaţia economică şi contabilă pot pur şi pulveriza o afacere aflată la început. Surse de informare există, educaţia antreprenorială trebuie doar asumată.
        Meditarea din timp asupra oportunităţii şi capacităţi de a porni şi gestiona o afacere pe cont propriu este binevenită cu atât mai mult cu cât datorită programelor de restructurare economică curente, tot mai adesea, una dintre ofertele de protecţie socială oferite oficial este sprijinul acordat micilor întreprinzători. Şi deoarece oportunitatea unei bune afaceri poate apare oricând, este bine ca cel puţin analiza de proiect să fie făcută din timp.

Deşi este într-adevăr dificil în condiţiile unei pieţe a forţei de muncă mult prea puţin generoase, totuşi programarea propriului traseu pe linie profesională este necesară. Încă de la începutul carierei, fixarea unei traiectorii privind evoluţia profesională este o necesitate şi o dovadă a maturităţi, mai mult, adesea o condiţie a realizării. Aparent, în condiţiile în care există foarte puţine alternative, nu se pune problema alegerii. Oamenii îşi caută un loc de muncă, adesea orice loc de muncă. Întrebaţi la interviurile de angajare, oamenii raspund adesea ca tot ce îşi doresc este un loc de muncă stabil care să le asigure un trai decent. Întrebaţi însă ce şi-ar dori să facă în viaţă, dacă şi-ar putea permite, adesea oamenii dau raspunsuri complet diferite, ceea ce reflectă distanţa dintre realitate şi aspiraţie. Însă tocmai această distanţă acceptată tacit drept un compromis necesar (cel puţin aparent) este responsabilă de insatisfacţie şi în final chiar de ratare profesională. Curajul de aţi decide soarta, de aţi alege profesia şi apoi posturile de muncă dorite, de a fi tu însuţi, este menţionat ca principal factor al succesului personal de către managerii aflaţi astazi în poziţii cheie în marile companii.
         Teoreticienii domeniului au arătat că începul unei carierei se situează în fapt înaintea primului loc de muncă, atunci când se conturează interesele şi se dă o formă primelor aspiraţii. Această fază a fost numită „de creştere” şi este cuprinsă între 14-18 ani. Urmează „faza exploratorie” (18-26 ani), faza tentativelor, când se experimentează diverse joburi, se realizează o mai bună autocunoaştere în ceea ce priveşte capacitatea de muncă şi se acumulează experienţa necesară depăşirii poziţiilor de novice. „Faza de stabilizare” profesională, în acelaşi timp faza marilor realizări (26-45 ani) este faza maturităţii depline, a randamentului maxim şi reprezintă perioada în care munca poate fi una dintre cele mai mari satisfacţii prin împlinirile pe care le aduce. „Faza de menţinere” se situează între 46 şi 63 de ani, fiind o perioadă de tranziţie către pensionare, de retragere treptată din activitate, de dimiuare a implicării profesionale, dar şi o fază a senioratului când se poate activa de pe poziţia de expert. După 65 de ani urmează în general „declinul” profesional, pensionarea.
         În previzionarea unei cariere profesionale, trebuie pornit de la ideea că fiecare persoană este unică, fiecare loc de muncă are cerinţele sale specifice şi că trebuie să existe o corespondenţă între acestea. O prea mare fluctuaţie, între diverse activităţi ori trecând prin prea multe posturi, nu este iertată nici măcar în perioada exploratorie, fiind pentru mulţi angajatori dovada lipsei de maturitate, nehotărârii şi inadaptării. Tocmai pentru că nu există foarte multe alternative, alegerile făcute trebuie să fie chibzuite şi să răspundă unui număr cât mai mare de nevoi şi necesităţi personale. Salariul este văzut adesea ca un factor deosebit de motivant, dar cu timpul, studiile au arătat că stresul provocat de un loc de muncă nepotrivit este atât de mare încât oamenii renunţă. O carieră are la bază un plan, plan ce trebuie urmărit sistematic, cu consecvenţă. Mult mai interesante sunt de aceea joburile care oferă satisfacţie şi posibilitatea dezvoltării profesionale, construirii unei experienţe solide, promovării către sarcini şi responsabilităţi mai înalte. Alegerile insuficient motivate iniţial, se răzbună mai târziu deoarece chiar dacă este mai bine plătit, un post care nu se potriveşte cu modul de a fi al celui care îl ocupă, este un post care nu contribuie la maturizare profesională. Iată de ce, după o perioadă de compromis, persoane aflate în faza de stabilizare, se văd nevoite să îşi caute un loc de muncă în complet alt domeniu decât cel în care au acumulat vechime. Ori această opţiune, deşi curajoasă şi normal singura corectă, înseamnă reluare procesului de acumulare profesională, la o vârstă la care alţii deja ocupă poziţii manageriale.
         În luarea unei decizii privind cariera primul pas trebuie să fie autoanaliza şi autocunoaşterea. Apoi o corectă şi completă informare privind alternativele şi şansele de angajare. Din contra, printre problemele care împiedică luarea unei decizii corespunzatoare se numără lipsa de încredere în sine, dependenţa de persoane din anturaj şi prejudecăţi privind unele activităţi, necunoaşterea pieţei muncii şi dinamicii acesteia, finalităţile nerealiste.
         Fiind un proces foarte important, un domeniu în care greşelile sunt puţin permise, astăzi au fost introduse încă din şcoală materii dedicate orientării profesionale. Mai mult chiar, sfatul unui specialist în consilierea şi gestiunea carierei este binevenit, scutindu-se timp şi efort.

Un Nou An poate însemna în egală măsură un nou început, depăşind schimbarea adusă simplu doar de modificarea cifrelor în plan cronologic. Un nou an poate însemna o nouă profesie, o nouă calificare, o nouă viaţă. În mod sigur, însoţiţi şi de urările anului precedent, fiecare dintre noi îşi doreşte ca noul an să fie mai bun, să ne aducă numai împliniri şi succese. Ori, aceasta înseamnă că fundamental ne dorim schimbarea. Schimbarea pozitivă, depăşirea condiţiei curente, acumularea, creşterea. Să ne gândim dar ce vrem cu adevărat să ne aducă noul an: fixându-ne obiective clare, vom fi mai aproape de realizarea lor. Fiecare dintre noi doreşte să îşi găsească locul, un loc confortabil şi sigur, securizant care să-i confere un anumit confort psihologic şi material. Adică există lucruri care nu dorim să se schimbe: sunt bine aşa cum sunt. Pe de altă parte, exagerând în această direcţie, s-ar putea să vrem să păstrăm tot, iar atunci confortul se transformă în comoditate. Aceasta înseamnă că trebuie să păstrăm din trecut doar ce este bun, iar la ceea ce avem să adăugăm ceva în plus. Dar, se spune, obişnuinţa este a doua natură a omului, iar dacă pui o broască în apă rece şi creşti treptat temperatura, s-ar putea să reuşeşti să o fierbi. Iată de ce, sărbătorile, cu exuberanţa lor, cu spiritul viu şi energia care ne înconjoară, pot fi fundamente solide ale schimbării pe care ne-am dorit-o, dar nu am avut până acum energia ori curajul de a o începe. Un vechi proverb spune că un înţelept îşi dorea în tinereţe să schimbe lumea. Ajuns la maturitate a ajuns să-şi dorească doar să-şi schimbe prietenii şi rudele, pentru ca ajuns al bătrâneţe, să-şi dorească doar să se schimbe pe sine. Să ne rezervăm dar, o oră de fantezie. O oră în care să ne închipuim că tot ce ne dorim de la noul an s-a împlinit aievea. O oră de visare fără limite, în care să amânăm critica şi realismul. Este posibil ca pentru mulţi dintre noi visul să fie singurul loc în care putem obţine ceea ce ne dorim. Dar pe de altă parte, a rămâne pe tărâmul visului înseamnă cu certitudine a renunţa la consistenţa realităţii. Şi pentru că nimeni nu poate trăi doar din vise, după acest moment minim de împlinire spirituală, trebuie să vedem exact cât şi ce anume din cea am visat depinde de noi, cât şi ce anume înseamnă acea schimbare de care vorbea înţeleptul abia la bătrâneţe: până la a-i schimba pe alţii, noi cum ne-am schimbat, în ce am devenit mai buni? Dincolo de meseriile şi profesiile pe care le practicăm, stau nimic mai mult decât fiinţe umane, adesea sensibile, adesea vulnerabile, iar stresul muncii înţeleasă ca unic mijloc de supravieţuire, poate duce la disperare. Câţi mai au puterea să vadă în muncă un mijloc de împlinire ori bucuria de a face ceea ce îşi doresc? Şi totuşi, tocmai lehamitea şi rutina trebuie eliminate căci acceptarea condiţiei curente, renunţarea sunt paşi către stagnare şi involuţie. Timpul din fericire îşi are ciclurile sale iar Anul Nou aduce în casele şi în sufletele oamenilor bucuria de a lăsa trecutul în urmă, în ecoul încă răsunând al petardelor şi bubuiturilor menite tocmai să-l sperie pe anul cel vechi şi a-l încuraja pe cel tânăr.
         La început, direcţia de urmat poate să nu fie foarte clară. Dar adesea, situaţii complicate şi aparent de nerezolvat, şi-au găsit rezolvarea prin mijloace şi soluţii atât de simple încât ne-am mirat cum de nu ne-am gândit mai devreme. Tihna adusă de pacea şi liniştea Sărbătorilor este necesară fiinţei umane căci munca este şi trebuie să fie doar o parte a vieţii noastre. Oricât de multe ar depinde de un post de muncă, bucuria de a petrece în familie, de a te încălzi la foc în faţa sobei, ori de a face un om de zăpadă, nu ar trebui umbrite nici de sărăcie, nici de lipsuri. Vacanţa, relaxarea, detaşarea de problemele mereu prezente şi chinuitoare ale zilei de muncă, trebuie să fie caracteristicile perioadei curente. O mare parte din realitate este în noi, emoţia unui loc sau o amintire, îi zguduie doar pe cei care o poartă, iar înainte de a lua formă, un lucru există mai întâi în mintea creatorului său. Înţeleptul a aflat după o viaţă de eforturi zadarnice că dacă fiecare dintre noi s-ar schimba pe sine, şi doar pe sine, până la urmă, cu toţii am ajunge să trăim într-o lume mai bună, căci lumea şi realitatea nu sunt decât ceilalţi oameni, alţi oameni. La început nişte străini. Dar colindele şi cântările de iarnă ne învaţă că nimeni nu ne este un străin perfect, că tocmai la alţii, la ceilalţi mergem la colindat, că suntem şi formăm o mare comunitate aflată în interdependenţe nevăzute. Căci, de fapt, cu cât îi merge mai bine celui de lângă mine, cu atât îmi merge şi mie mai bine. Aşadar, să spălăm egoismul şi tristeţea şi să ne bucurăm de iubire, întrezărind noile începuturi, crezând în promisiunile aduse de acestea. Crăciunul şi Anul Nou aduc bucuria unică a Creaţiei, iar de Sărbători trebuie să fim doar oameni şi nu muncitori, singura trudă permisă fiind acea de a prepara bunătăţi şi apoi de a le consuma.
         La Mulţi Ani cu sănătate, să vă dea Domnul tot ce doriţi!

Dezvoltarea personală trebuie să fie un obiectiv constant în cariera fiecăruia. Educaţia continuă, permanentă nu mai este de mult doar un concept pedagogic, materializându-se astăzi în locuri de muncă mai bune şi în salarii mai mari. Dincolo de beneficiul economic direct, parcurgerea unor cursuri de specializare înseamnă menţinerea activă în circuitul informaţional propriu domeniului de activitate şi de ultimă noutate. În consecinţă înseamnă menţinerea în topul profesioniştilor, căci cuvântul cheie este profesionalism. Întotdeauna un angajator va prefera o persoană care îi aduce cele mai mare beneficii, în cât mai scurt timp. Mulţi se gândesc că este suficient să li se acorde o şansă pentru a demonstra ce ştiu şi pot şi se bazează pe puterea de convingere şi argumentare la interviu şi în plus pe gradul crescut de motivaţie şi loialitate pe care îl pot dovedi. Dar tocmai această şansă nu va fi acordată pentru că la interviu vor fi preferaţi primii 5-7% dintre candidaţi după lectura Cv-urilor, adică aceia ce conving prin consistenţa experienţei acumulate deja.
         După terminarea unui liceu ori a unei forme de învăţământ de lungă durată, se obţine o diplomă. Extrem de importantă de altfel, dar nu suficientă, deoarece această diplomă nu înseamnă decât primul pas pe drumul acumulării experienţei şi competenţelor cerute practic pe piaţa muncii. Spre deosebire de formele de învăţământ obligatorii, ori de lungă durată, care pun în principal accent pe formare generală şi teoretică, un curs de scurtă durată(specializare ori training, stagiu de pregătire) are sau ar trebui să aibă un preponderent caracter practic şi formativ, ar trebui să implice şi să solicite în parte pe fiecare candidat şi să ofere tematici de ultimă actualitate. Exact acestea ar trebui să fie şi criteriile de evaluare a eficienţei unui curs, atunci când se decide urmarea unuia. Nu orice firmă oferă aceiaşi calitate a programelor educaţionale. Un training eficient este ţinut de o persoană competentă şi recunoscută în branşa profesională. Sălile de curs sunt încăpătoare iar condiţiile de studiu adecvate. Cursanţilor li se acordă materiale scrise suport iar bibliografia trebuie să fie cât se poate de nouă. Fiecare cursant trebuie să beneficieze de timp suficient de lucru individual cu instructorul, iar modul de certificare al cunoştinţelor şi abilităţilor deprinse trebuie să se facă printr-o formă de examen. Diploma trebuie să fie recunoscută. Dacă aţi decis să urmaţi un curs ori training asiguraţi-vă de seriozitatea organizatorului şi de renumele său pe piaţă, deoarece altfel banii şi efortul investit nu se recuperează. Există şi o elită a firmelor organizatoare de training-uri şi cursuri, multe dintre ele reprezentanţe ale unor firme de prestigiu din străinătate ori în colaborare cu astfel de companii. Deşi sunt destul de scumpe, realmente diplomele de absolvire sunt obţinute pe merit şi nu doar ca o consecinţă firească a înscrierii, certificând acumularea unor cunoştinţe şi deprinderi. Statul oferă o serie de cursuri prin Agenţiile de Forţă de Muncă, unele fiind obligatorii pentru şomeri.
         Există training-uri specializate şi training-uri generale(de iniţiere ori dezvoltare într-un domeniu oarecare). Trainingul specializat se definitivează de obicei prin examen certificat la nivel oficial, oferind recunoaşterea unor competenţe şi capacităţi profesionale noi. Acestea pot fi de asemenea cursuri de formare (de exemplu cursurile oferite de Agenţiile de Forţă de muncă, în meserii precum bucătar, cofetar, ospătar, agent comercial, operator calculator...) cu acces liber (oricine doreşte le poate urma) ori cursuri de perfecţionare, cu acces limitat la cei dintr-un anumit domeniu (de exemplu numai economişti, numai ingineri...).
         În primul rând prezintă importanţă cursurile urmate de certificări internaţionale pentru limbă străină. Deţinutorul unei diplome TOEFEL, Cambridge, IELTS (Engleză) nu mai are nevoie de nici o recomandare.
         O altă serie de training-uri generale căutate şi apreciate în acest moment se organizează pe teme precum: comunicare şi relaţii interpersonale, negociere, customer care, vânzări, managementul timpului, managementul conflictelor, resurse umane, teambuilding (construirea echipei de lucru).
          O consecinţă directă a dezvoltării economiei de piaţă este şi nevoia de instruire specifică. Deoarece nu există forme de învăţământ de lungă durată care să răspundă acestor necesităţi cu aceiaşi promptitudine, centrele de formare de scurtă durată (firme private ori agenţiile de muncă) suplinesc nevoile de instruire ale momentului. Foarte dinamice, bine adaptate momentului, training-urile sunt flexibile inclusiv în ceea ce priveşte orarul, oferind cursanţilor programe de week-end intensive, ori personalizate pe disponibilităţile de timp existente. În plus există şi programe de vară, mai lungi care pot fi urmate în concedii, reprezentând un mod de a îmbina instruirea cu relaxarea. Programele de training se adresează atât celor care îşi caută un loc de muncă, cât şi celor care ocupă deja o poziţie într-o firmă şi doresc să şi-o consolideze (indiferent că sunt în eşalonul inferior, de middle ori de top). Cursurile sunt preponderent interactive şi se desfăşoară în modalităţi atractive, sub forma jocurilor de rol, work-shop-urilor, ori simulărilor de situaţii reale. Se lucrează pe grupe de 12 maxim 15 persoane, uneori fiind prezenţi şi psihologi care evaluează gradul de implicare în program şi punctele mai sensibile asupra cărora trebuie insistat.
         Un training înseamnă o investiţie în propriul viitor şi în carieră. Cu cât este mai timpurie şi consistentă, cu atât beneficiile vor fi mai mari. Un training înseamnă responsabilitate şi maturitate, dovada efortului constatant de creştere, de acumulare. În faţa ofertei excedentare de forţă de muncă, angajatorii au devenit mai pretenţioşi şi mai conştienţi de costurile de personal. Integrarea unui nou om într-o organizaţie poate costa echivalentul a două, trei salarii şi mai mult, în funcţie de complexitatea sarcinilor curente. Momentul când angajatul devine eficient depinde de capacitatea acestuia de a se adapta la noul context, de capacitatea sa de a învăţa noi reguli, de a înţelege mecanismele funcţionale implicite(şi deci nu neapărat uşor vizibile) de la noul loc de muncă. De aceea un training privind abilităţi de comunicare şi relaţionare, un training privind dezvoltarea creativităţii certifică într-o anumită măsură atât conştientizarea de către solicitant a importanţei acestor aspecte, dar şi formarea sa dovedită. Iată de ce, o astfel de persoană va fi preferată.