Timpul. . . timpul trece cu fiecare secundă, ireversibil. Doar memoria, reveria ne mai rămân apoi pentru a regreta ceea ce nu am făcut la timp. Prea târziu totuşi. 
         Care este valoarea timpului, această resursă pe care o risipim adesea fără considerare, această resursă pe care alţii ne-o risipesc fără responsabilitate? Ce înseamnă o lună putem afla de la o mamă însărcinată, ce înseamnă o oră putem afla de la medicul chirurg care se luptă pentu o viaţă, ce înseamnă o secundă putem afla de la campionii mondiali la atletism. De ce este timpul atât de valoros ? Pentru că:
• Este imposibil să oprim timpul.
• Timpul nu poate fi stocat, transferat, tranzacţionat. Trecerea sa este ireversibilă. O secundă pierdută, este o secundă definitiv pierdută.
• Este imposibil să „producem” timp: o zi are întotdeauna 24 ore. Putem doar să economisim.
• “Timpul înseamnă bani”.

         Timpul are o valoare imensă. Un om care trăieşte 80 de ani se bucură de 80*365=29.200 de zile. Aproape o treime din viaţă dormim. Cât costă o zi din viaţa ta? Atât de puţin?
         Deoarece nu putem înmulţi timpul, deoarece „cantitatea” este mai mult sau mai puţin o constată, nu rămîne decât să fim atenţi la valoarea pe care o dăm timpului, zilelor din viaţa noastră. O mai bună folosire a timpului poate fi realizată printr-o mai bună organizare a activităţii curente, pe de o parte, dar şi prin respectul pe care trebuie cu toţii să îl avem faţă de timpul celuilalt. Cel mai mult timp se pierde tot datorită celorlalţi, iar la nivel individual ceilalţi suntem fiecare dintre noi: doar nevoile noastre sunt importante, dar nu ne pasă că ţinem pe loc cine ştie câţi alţi oameni. 
         Dacă cineva ar avea o ladă cu bani, din care zilnic ar dispărea un fişic, iar lada nu s-ar mai umple niciodată, desigur că ar fi extrem de nemulţumit. Pierderea fiind vizibilă şi comensurabilă ar alerta imediat posesorul. „Hoţii de timp” însă adesea scapă nepedepsiţi. De ce se pierde timpul? Desigur datorită nouă înşine, dar şi datorită celorlalţi:
• statul “la coadă”, întreruperile neprevăzute, telefoane nedorite, probleme ale colegilor, vizitatori inopinanţi, şedinţele inutile, lipsa de informaţii, proasta organizare, apatia, „vorbăria”, lipsa de disciplină, perfecţionismul inutil şi destul de des incapacitatea de a refuza.

         Timpul înseamnă bani, dar nu trebuie să existe o corelaţie directă şi proporţională. Până la un punct este de înţeles că timpul lui Bill Gates ori timpul unui premier este mult mai preţios. Dar doar până la un punct pentru că dincolo de acesta viaţa fiecăruia este importantă şi este dreptul fiecăruia de a nu-şi vinde timpul sub un anumit preţ. Ce putem deci face pentru a „câştiga” timp, printre atîtea „necesităţi” ale vieţii şi în primul rînd în relaţia cu munca, cel mai mare consumator de timp ? De fapt totul pleacă de la priorităţile pe care le stabilim. Aparent este simplu să stabilim priorităţile, dar adesea ele ni se impun subtil. Pentru a realiza capacanele pseudoalegerilor noastre, este suficient să ne oprim o oră, şi să ne gîndim care ar fi priorităţile noastre şi ce am face dacă am fi pe o insulă pustie?
         Sesizând criza de timp contemporană, multe companii cumpără pentru angajaţii lor traininguri privind managementul timpului, traininguri în care împreună cu un specialist, fiecare dintre participanţi descoperă valoarea timpului personal şi soluţii de planificare. Soluţiile sunt însă la îndemâna tuturor: descoperirea hoţilor de timp, a activităţilor care ne consumă inutil timpul, descoperirea momentelor moarte(a nu se înţelege momente de relaxare), planificarea şi prioritizarea. Este suficient să înţelegem însă că foarte uşor intrăm într-un cerc vicios care nu ne permite paradoxal să mai avem timp pentru schimbare, să avem timp pentru a ne face timp. Pentru a ajunge să aveţi un bun management al timpului trebuie să:
1. Realizaţi o listă cu activităţile curente aşa cum vă vin în minte.
2. Împărţiţi aceste activităţi Dvs.  în trei categorii:
• Categoria A: activităţi foarte importante, care “trebuie făcute” şi nu pot fi amanate sub nici o formă
• Categoria B: activităţi mai puţin importante, care “ar trebui făcute”, „ar fi bine să fie făcute”, dar care pot fi amânate, măcar odată,
• Categoria C: activităţi puţin importante(sarcini de rutină, cumpărături, convorbiri telefonice, activităţi administrative), de care vă puteţi cu certitudine dispensa.
3. Apoi trebuie să obţineţi o echilibrare atentă  a acestor activităţi în cadrul unei zile obişnuite:
• Maxim trei activităţi A pe zi (maxim 4 ore);
• Maxim 3 activităţi B pe zi (aproximativ 3 ore);
• Maxim 3 activităţi C pe zi (maxim 1 oră).

În implementarea acestei soluţii(una dintre foarte multele pe care le puteţi găsi în lucrările de specialitate) sunt două mari dificultăţi: stabilirea corectă a importanţei unor activităţi: ce înseamnă activităţi de categoria A, B, sau C, respectiv menţinerea in termenele stabilite pentru aceste activităţi. Realizaţi o supraveghere atentă a programului Dvs. Zilnic timp de o săptămână într-un jurnal. Activitatea de autosupraveghere este în acelaşi timp un bun instrument de lucru în realizarea discipliei necesare economisirii timpului. Veţi constata la început ce pondere imensă au activităţile de tip C în viaţa noastră, deşi ele sunt cel mai puţin importante. Decizia de schimbare vă aparţine. 

Sorin Faur

Director HR

Ipsos Interactive Services

www.ipsos-interactive.com 

Dezvoltarea personală trebuie să fie un obiectiv constant în cariera fiecăruia. Educaţia continuă, permanentă nu mai este de mult doar un concept pedagogic, materializându-se astăzi în locuri de muncă mai bune şi în salarii mai mari. Dincolo de beneficiul economic direct, parcurgerea unor cursuri de specializare înseamnă menţinerea activă în circuitul informaţional propriu domeniului de activitate şi de ultimă noutate. În consecinţă înseamnă menţinerea în topul profesioniştilor, căci cuvântul cheie este profesionalism. Întotdeauna un angajator va prefera o persoană care îi aduce cele mai mare beneficii, în cât mai scurt timp. Mulţi se gândesc că este suficient să li se acorde o şansă pentru a demonstra ce ştiu şi pot şi se bazează pe puterea de convingere şi argumentare la interviu şi în plus pe gradul crescut de motivaţie şi loialitate pe care îl pot dovedi. Dar tocmai această şansă nu va fi acordată pentru că la interviu vor fi preferaţi primii 5-7% dintre candidaţi după lectura Cv-urilor, adică aceia ce conving prin consistenţa experienţei acumulate deja.
         După terminarea unui liceu ori a unei forme de învăţământ de lungă durată, se obţine o diplomă. Extrem de importantă de altfel, dar nu suficientă, deoarece această diplomă nu înseamnă decât primul pas pe drumul acumulării experienţei şi competenţelor cerute practic pe piaţa muncii. Spre deosebire de formele de învăţământ obligatorii, ori de lungă durată, care pun în principal accent pe formare generală şi teoretică, un curs de scurtă durată(specializare ori training, stagiu de pregătire) are sau ar trebui să aibă un preponderent caracter practic şi formativ, ar trebui să implice şi să solicite în parte pe fiecare candidat şi să ofere tematici de ultimă actualitate. Exact acestea ar trebui să fie şi criteriile de evaluare a eficienţei unui curs, atunci când se decide urmarea unuia. Nu orice firmă oferă aceiaşi calitate a programelor educaţionale. Un training eficient este ţinut de o persoană competentă şi recunoscută în branşa profesională. Sălile de curs sunt încăpătoare iar condiţiile de studiu adecvate. Cursanţilor li se acordă materiale scrise suport iar bibliografia trebuie să fie cât se poate de nouă. Fiecare cursant trebuie să beneficieze de timp suficient de lucru individual cu instructorul, iar modul de certificare al cunoştinţelor şi abilităţilor deprinse trebuie să se facă printr-o formă de examen. Diploma trebuie să fie recunoscută. Dacă aţi decis să urmaţi un curs ori training asiguraţi-vă de seriozitatea organizatorului şi de renumele său pe piaţă, deoarece altfel banii şi efortul investit nu se recuperează. Există şi o elită a firmelor organizatoare de training-uri şi cursuri, multe dintre ele reprezentanţe ale unor firme de prestigiu din străinătate ori în colaborare cu astfel de companii. Deşi sunt destul de scumpe, realmente diplomele de absolvire sunt obţinute pe merit şi nu doar ca o consecinţă firească a înscrierii, certificând acumularea unor cunoştinţe şi deprinderi. Statul oferă o serie de cursuri prin Agenţiile de Forţă de Muncă, unele fiind obligatorii pentru şomeri.
         Există training-uri specializate şi training-uri generale(de iniţiere ori dezvoltare într-un domeniu oarecare). Trainingul specializat se definitivează de obicei prin examen certificat la nivel oficial, oferind recunoaşterea unor competenţe şi capacităţi profesionale noi. Acestea pot fi de asemenea cursuri de formare (de exemplu cursurile oferite de Agenţiile de Forţă de muncă, în meserii precum bucătar, cofetar, ospătar, agent comercial, operator calculator...) cu acces liber (oricine doreşte le poate urma) ori cursuri de perfecţionare, cu acces limitat la cei dintr-un anumit domeniu (de exemplu numai economişti, numai ingineri...).
         În primul rând prezintă importanţă cursurile urmate de certificări internaţionale pentru limbă străină. Deţinutorul unei diplome TOEFEL, Cambridge, IELTS (Engleză) nu mai are nevoie de nici o recomandare.
         O altă serie de training-uri generale căutate şi apreciate în acest moment se organizează pe teme precum: comunicare şi relaţii interpersonale, negociere, customer care, vânzări, managementul timpului, managementul conflictelor, resurse umane, teambuilding (construirea echipei de lucru).
          O consecinţă directă a dezvoltării economiei de piaţă este şi nevoia de instruire specifică. Deoarece nu există forme de învăţământ de lungă durată care să răspundă acestor necesităţi cu aceiaşi promptitudine, centrele de formare de scurtă durată (firme private ori agenţiile de muncă) suplinesc nevoile de instruire ale momentului. Foarte dinamice, bine adaptate momentului, training-urile sunt flexibile inclusiv în ceea ce priveşte orarul, oferind cursanţilor programe de week-end intensive, ori personalizate pe disponibilităţile de timp existente. În plus există şi programe de vară, mai lungi care pot fi urmate în concedii, reprezentând un mod de a îmbina instruirea cu relaxarea. Programele de training se adresează atât celor care îşi caută un loc de muncă, cât şi celor care ocupă deja o poziţie într-o firmă şi doresc să şi-o consolideze (indiferent că sunt în eşalonul inferior, de middle ori de top). Cursurile sunt preponderent interactive şi se desfăşoară în modalităţi atractive, sub forma jocurilor de rol, work-shop-urilor, ori simulărilor de situaţii reale. Se lucrează pe grupe de 12 maxim 15 persoane, uneori fiind prezenţi şi psihologi care evaluează gradul de implicare în program şi punctele mai sensibile asupra cărora trebuie insistat.
         Un training înseamnă o investiţie în propriul viitor şi în carieră. Cu cât este mai timpurie şi consistentă, cu atât beneficiile vor fi mai mari. Un training înseamnă responsabilitate şi maturitate, dovada efortului constatant de creştere, de acumulare. În faţa ofertei excedentare de forţă de muncă, angajatorii au devenit mai pretenţioşi şi mai conştienţi de costurile de personal. Integrarea unui nou om într-o organizaţie poate costa echivalentul a două, trei salarii şi mai mult, în funcţie de complexitatea sarcinilor curente. Momentul când angajatul devine eficient depinde de capacitatea acestuia de a se adapta la noul context, de capacitatea sa de a învăţa noi reguli, de a înţelege mecanismele funcţionale implicite(şi deci nu neapărat uşor vizibile) de la noul loc de muncă. De aceea un training privind abilităţi de comunicare şi relaţionare, un training privind dezvoltarea creativităţii certifică într-o anumită măsură atât conştientizarea de către solicitant a importanţei acestor aspecte, dar şi formarea sa dovedită. Iată de ce, o astfel de persoană va fi preferată.